Patru din zece angajați ai marilor companii vorbesc despre „un fenomen generalizat” îngrijorător

Patru din zece angajați ai marilor companii vorbesc despre un fenomen generalizat îngrijorător
Publicat: 11/06/2015, 13:25

„Cu toate că acest fapt este îngrijorător, dacă privim cu atenție realizăm că în Estul Europei percepția generală privind corupția este mai mare (63%), iar în țările cu o dezvoltare-rapidă aceasta atinge 61%. De asemenea, participanții la studiu sunt mai optimiști in ceea ce privește măsurile anti-corupție comparativ cu situația din ultimii doi ani”, a declarat într-un comunicat Laura Lică-Banu, senior manager în cadrul EY România.

Studiul EY „Fraud Survey”, realizat la nivel global pe un eșantion de 3.800 de angajați din companii de mari dimensiuni, inclusiv din România, arată o corelație clară între companiile care sunt în creștere și aplicarea cu strictețe a regulilor de conformitate, în timp ce managementul poate fi tentat să își asume riscuri pentru a accelera creșterea pe termen scurt.

Respondenții ale căror activități au cunoscut o creștere a veniturilor în ultimii doi ani sunt cel mai probabil capabili să-și evalueze standardele etice aplicabile de către companie ca fiind „foarte bune”, să aibă sau să cunoască politicile anti-mită /anti-corupție adoptate de companie și să observe care sunt operațiunile pe piață care îndeplinesc aceleași standarde etice.

„Mediul de afaceri din România se mișcă în direcția bună. Există un angajament mai serios din partea managementului companiilor pe linia comunicării politicilor anticorupție și a acordării unei atenții speciale riscului reputațional care le poate afecta afacerea. Răspunsurile arată o creștere a conștientizării companiilor asupra necesității de a adopta programe de conformitate anti-corupție și de a monitoriza conflictele de interes. Trebuie să continuăm să punem cărămizi pe această bază”, a mai spus Lică-Banu.

Studiul relevă că firmele din România au început să lucreze la adoptarea unor programe de conformitate eficiente. Astfel, 58% dintre participanții la studiu au menționat că au fost adoptate politici anticorupție de către companii sau că sunt conștienți de existența acestora, jumtate dintre respondenți consideră utile sesiunile de instruire anti-corupție și 52% spun că raportul transmis pe canalul de avertizare al companiilor este urmat de către o acțiune a managementului față de cel care a încălcat regulile anticorupție.

Deși la nivel global nu toți managerii comunică angajamentul lor de respectare a unor standarde înalte din punct de vedere etic, participanții de pe piața din România sunt mult mai încrezători privind deciziile de management, 51% dintre respondenți indicând că managementul lor superior face dovada respectării unor standarde înalte din punct de vedere etic atunci când își gestionează afacerile.

„Încă există o presiune mare pentru companii, de a-și dezvolta business-ul. Studiul relevă clar încrederea că o procedură eficientă de conformitate și un management corespunzător al riscurilor de fraudă și corupție vor asigura sustenabilitatea afacerii”, apreciază Burcin Atakan, director executiv și liderul departamentului de investigare a fraudelor al EY România.

Pe de altă parte, el spune că acțiunile proactive adoptate de către stat la nivel de reglementare din ultimii doi ani au fost apreciate de către jucătorii pe piață.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?